Civilizația europeană și-a avut originea în zona nordică a Mediteranei, în spațiul locuit de populațiile grecești.

      Cetatea (locul întărit al conducătorului militar) s-a transformat într-un centru economic și politic cuprinzând orașul propriu-zis (polis) și teritoriile agricole din jurul său (chora).

      În funcție de drepturile pe care le aveau, locuitorii se împărțeau în trei categorii:

• cetățeni;

• străini;

• sclavi.

    Conducerea cetății era asigurată la început de către regi, apoi de aristocrație.

    În anumite situații  era convocată Adunarea poporului, întrunire ce se ținea în piața publică (agora), la care participa numai masa cetățenilor (proprietari, meșteșugari, negustori, corăbieri).

    Poporul (demosul), era format numai din cetățeni.

    În lumea greacă existau diferențe și în plan militar:

• cavaleria era formată  din aristocrați;

• pedestrimea era formată  din reprezentanți ai popor.

    Începând cu secolul VIII î. Hr. în lumea greacă a apărut orașul-stat (polis), mai întâi pe litoralul Asiei Mici, apoi în Grecia.

     Principalele orașe-polisuri grecești au fost:

• Sparta;

• Atena;

• Corint;

• Teba;

• Milet;

• Efes.